Studiu: Apple a devenit cel mai valoros brand la nivel global

de: Alexandru Puiu
10 10. 2014

După o serie de scandaluri care ar fi trebuit să ciuntească valoarea absolută a companiei, , IBM, Samsung şi altele.

Din punctul meu de vedere, Apple va continua şi peste 10 ani să aibă o aură specială în faţa clienţilor. Cu toate acestea, topul creat anual de Interbrand este creat pe principii mult mai obiective, iar rezultatele sunt identice. După ce în urmă cu câteva săptămâni compania condusă de Tim Cook obţinea titlul de , acum se dezbate abilitatea unui astfel de gigant de a fi „cel mai performant brand“ în faţa utilizatorilor,

În urma unui studiu ascuns în spatele numelui pretenţios Best Global Brands Rankings 2014, Apple a ocupat primul loc pentru anul 2014. Fiind evaluată la 118,9 miliarde de dolari, Apple devansează multe alte companii cu o istorie semnificativ mai bogată decât a ei. Google este pe locul al doilea, cu 107 miliarde de dolari. În contextul în care topul este alcătuit în mare parte din companii IT, merită să mai aveţi în vedere că IBM este pe patru, Microsoft pe cinci, Samsung pe şapte, in timp ce Intel e ocupanta poziţiei a 12-a.

Deşi în clasament se află şi companii din alte industrii precum Disney şi MTV sau Mercedez-Benz, pe 10 şi BMV pe 11, producătoarele de hardware şi software, se pare că au un sistem foarte bine pus la punct pentru popularitate şi profit sporit. Ca să nu credeţi că platforma de sortare folosită a fost înşelată, la scurt timp după ce Apple a ieşit în faţa concurenţei, întreaga procedură Interbrand a trecut printr-un audit al Organizaţiei pentru Standardizare încununat cu obţinerea unei certificări.